Conectare

Întâmpinăm dificultăţi tehnice. . Formularul dumneavoastră nu a fost preluat cu succes. Vă rugăm să acceptaţi scuzele noastre şi să încercaţi încă odată mai târziu. Detalii: [details]

Download

Înregistrare

Întâmpinăm dificultăţi tehnice. . Formularul dumneavoastră nu a fost preluat cu succes. Vă rugăm să acceptaţi scuzele noastre şi să încercaţi încă odată mai târziu. Detalii: [details]

Download

Vă mulţumim pentru că v-aţi înregistrat la Omron

Un mesaj e-mail pentru finalizarea creării contului dvs. a fost trimis la

Întoarceți-vă la site-ul web

să obţineţi accesul direct

Completaţi-vă detaliile mai jos şi obţineţi accesul direct la conţinutul de pe această pagină

Text error notification

Text error notification

Checkbox error notification

Checkbox error notification

Întâmpinăm dificultăţi tehnice. . Formularul dumneavoastră nu a fost preluat cu succes. Vă rugăm să acceptaţi scuzele noastre şi să încercaţi încă odată mai târziu. Detalii: [details]

Download

Vă mulţumim pentru interesul dvs.

Acum aveţi acces la OMRON prezintă noua familie de produse SCARA i4

A fost trimis un mesaj e-mail de confirmare la

Continuaţi la pagină

Vă rugăm să vă sau să obţineţi accesul direct pentru a descărca acest document.

OMRON prezintă noua familie de produse SCARA i4

Cele mai avansate produse SCARA din punct de vedere al vitezei şi preciziei sunt proiectate pentru integrare uşoară în liniile de producţie, cu funcţii de întreţinere preventivă.

München, Germania, 19 iunie 2018 – Corporaţia OMRON (sediu: Kyoto, Japonia, preşedinte şi director executiv: Yoshihito Yamada), un lider mondial în tehnologia automatizării, a anunţat astăzi la Automatica – principala expoziţie din domeniul automatizării inteligente şi al roboticii – lansarea unei noi linii de roboţi SCARA, care se remarcă printr-un design suplu şi performanţe îmbunătăţite. Denumită „i4”, noua generaţie de roboţi SCARA va economisi spaţiu la instalare şi va permite configurarea mai uşoară în liniile de producţie existente. Roboţii i4 sunt rapizi, efectuează operaţii repetabile şi sunt uşor de operat şi flexibil de instalat în configuraţii multiple, pentru aplicaţii variate.

München, Germania, 19 iunie 2018 – Corporaţia OMRON (sediu: Kyoto, Japonia, preşedinte şi director executiv: Yoshihito Yamada), un lider mondial în tehnologia automatizării, a anunţat astăzi la Automatica – principala expoziţie din domeniul automatizării inteligente şi al roboticii – lansarea unei noi linii de roboţi SCARA, care se remarcă printr-un design suplu şi performanţe îmbunătăţite. Denumită „i4”, noua generaţie de roboţi SCARA va economisi spaţiu la instalare şi va permite configurarea mai uşoară în liniile de producţie existente. Roboţii i4 sunt rapizi, efectuează operaţii repetabile şi sunt uşor de operat şi flexibil de instalat în configuraţii multiple, pentru aplicaţii variate.

Pentru a face faţă acestor provocări, linia de roboţi i4 asigură o comunicare îmbunătăţită prin EtherCAT, permiţând sincronizarea dispozitivelor de automatizare. Acest lucru facilitează realizarea proceselor avansate de asamblare, inserare şi montaj, care necesită o înaltă precizie şi o complexitate ridicată a datelor de lucru, şi permite efectuarea controlului calităţii prin metode de vizualizare integrate.

De asemenea, i4 vizualizează datele de lucru şi supraveghează starea proceselor având încorporat, în premieră mondială, un sistem de semnalizare a întreţinerii preventive, ceea ce le permite utilizatorilor să reducă duratele de nefuncţionare neprogramate. În conformitate cu misiunea asumată de OMRON, aceea de a inova pentru a satisface necesităţi sociale cum sunt cele descrise mai sus, prin caracteristicile sale această nouă familie de roboţi i4 SCARA răspunde cerinţelor producţiei de masă particularizate, permiţându-le producătorilor să fabrice volume mici de game de produse foarte variate, pentru a le oferi consumatorilor un sortiment de mărfuri mai bogat.

Caracteristici principale

1. Instalare rapidă şi uşoară

Controlerul compact (iCS) este complet integrat în baza stilizată, reducând la minimum suprafaţa ocupată. Volumul redus de cabluri şi lipsa cablurilor suspendate permit instalarea simplă, fără efort a roboţilor i4. i4 este prevăzut, de asemenea, cu un modul EtherCAT proiectat în premieră mondială, conectat direct la controlerul şi braţul robotului, care le permite utilizatorilor o flexibilitate mai mare de configurare a echipamentului.

Seria i4 va funcţiona cu un software interactiv, ceea ce le va permite utilizatorilor să programeze şi opereze roboţii mai uşor.

2. Eliminarea duratelor de nefuncţionare neprevăzute

i4 este primul robot SCARA din lume echipat cu afişaj încorporat, proiectat pentru a simplifica depanarea şi întreţinerea predictivă. i4 comunică cu utilizatorii pentru a reduce duratele de nefuncţionare neprogramate având un inel luminos şi un afişaj încorporate în bază, care indică operaţiile corecte care trebuie efectuate, la momentul corect. Inelele luminoase au, în premieră mondială, rolul de indicator luminos pentru comunicarea stării de „sănătate” a robotului, semnalizându-le utilizatorilor care este modul curent al acestuia, de exemplu „Necesită actualizarea garanţiei”. Cu noul robot i4, se elimină necesitatea verificărilor manuale şi a planurilor de întreţinere, ceea ce poate contribui la economisirea costurilor de oportunitate.

3. Viteză ridicată şi înaltă precizie 

Noul robot i4 al OMRON este prevăzut cu conectivitate EtherCAT, ceea ce le permite roboţilor i4 să comunice uşor cu restul echipamentelor din linia de producţie. Sincronizând robotul i4 cu dispozitivele OMRON – de exemplu cu controlere, senzori de vizualizare şi servomotoare – clienţii vor beneficia de o linie de producţie optim organizată, cu viteză şi acurateţe avansate. Astfel va fi posibilă asigurarea unor sarcini de asamblare complexe imposibile anterior.

4. Satisfacerea necesităţilor de flexibilitate

Familia de roboţi SCARA i4 va satisface numeroase necesităţi ale clienţilor, optimizând costul maşinilor şi performanţa generală şi permiţând extinderi mai flexibile ale liniilor de producţie. În primăvara anului 2019, OMRON va lansa primele trei modele, i4-650, i4-750 şi i4-850, care au anverguri ale braţelor de 650 mm, 750 mm şi, respectiv, 850 mm. Sarcina suportată este de până la 15 kg, adică de trei ori mai mare decât până acum. Clienţii vor avea la dispoziţie, de asemenea, posibilitatea de a alege între două opţiuni diferite pentru cursa pe axa Z a fiecărui robot (210 mm şi 410 mm).

Printre modelele speciale se vor număra roboţii IP65, Clean Room ISO 4 (clasa 10), ESD şi modelele care utilizează vaselină H1 – satisfăcând cerinţele specifice ale diverselor industrii şi aplicaţii. Gama i4 va conţine, de asemenea, un model inversat, cu acelaşi design sofisticat.

Lansarea seriei i4 face parte dintr-un concept strategic mai amplu al OMRON, denumit iniţiativa „Automatizare inovatoare!”, al cărei scop este acela de a inova mediul de producţie. Prin lansarea noii familii SCARA, OMRON continuă eforturile sale de a aduce îmbunătăţiri remarcabile destinate economisirii forţei de muncă şi creşterii productivităţii în industria manufacturieră.

Urmăriţi OMRON Industrial Automation pe LinkedIn