Soluţia completă de alimentatoare de piese oferă flexibilitate liniei de producţie
O abordare integrată care combină inspecţia vizuală, robotica şi un alimentator versatil.
Un producător danez de ambalaje a devenit unul dintre primele companii nordice care a instalat sistemul AnyFeeder de la Omron, combinat cu Smart Vision MX şi un robot eCobra 600. Soluţia inovatoare le permite companiilor să introducă piese noi pe linia de producţie fără să fie necesar să achiziţioneze alte echipamente noi, cum sunt bolurile rotative.
Compania de ambalaje se specializează în dezvoltarea produselor care protejează elemente ce necesită mutarea în containere mari. Aceasta utilizează deja bolurile rotative pentru a alimenta linia de producţie cu diferite componente. Cu toate acestea, când compania a dorit să îşi îmbunătăţească produsele şi mai mult prin adăugarea unei noi supape pneumatice din plastic, nu mai rămăsese suficient spaţiu pentru a introduce un nou bol rotativ pe linia de producţie.
Prin urmare, compania a început să caute o soluţie mai flexibilă care să nu necesite atât de mult spaţiu. Sugestia venită din partea DamGaard Automatik A/S, integrator danez de sisteme care colaborează cu compania de ambalaje, a fost AnyFeeder SX240 de la Omron, combinată cu capacităţile de robotică şi recunoaştere vizuală a pieselor de la Omron.