Producătorul italian de alimente CLECA SpA a automatizat recent unele dintre procesele sale folosind coboţi de la OMRON, fapt ce a dus la o productivitate crescută în departamentul său de ambalare.
CLECA s-a format în Italia în anul 1939 şi a dezvoltat de atunci soluţii culinare creative, transformând compania într-un punct de referinţă în sectorul alimentar datorită calităţii superioare a produselor sale. Cheia succesului său este reprezentată de îmbinarea dintre produsele inovatoare şi cele clasice, fapt demonstrat de budinca S. Martino.
Compania a decis recent să-şi îmbunătăţească operaţiile de întreţinere şi livrare prin creşterea productivităţii întregului departament de ambalare din fabrica sa principală din San Martino dall’Argine. Un element esenţial al acestui proces este introducerea unei perechi de roboţi colaborativi.
Coboţii sprijină evoluţia CLECA
În urma revizuirii proceselor de ambalare de către CLECA, compania a decis să implementeze coboţi OMRON TM12 la capătul liniei de ambalare, într-o aplicaţie de paletizare. Această decizie a fost primită foarte bine de către operatori, care au observat repede o îmbunătăţire clară a condiţiilor de muncă. Aceştia au resimţit o reducere a operaţiilor repetitive (deoarece au fost predate maşinii), precum şi o îmbunătăţire legată de schimburi.
Introducerea coboţilor la CLECA a coincis cu implementarea soluţiilor-cheie de automatizare privind Industria 4.0, care includ conexiunea şi interfaţa cu sistemul de execuție a procesului de fabricație (MES). Integrarea celulelor colaborative şi a maşinilor prezente în fabrică s-a realizat prin comunicație Ethernet, integrată între diverse automate programabile OMRON în fabrica CLECA din San Martino dall’Argine. Creşterea productivităţii şi a eficienţei proceselor obţinută prin intermediul coboţilor împreună cu reducerea costurilor indirecte vor permite obţinerea unei rentabilităţi a investiţiei de către CLECA în mai puţin de un an de la pornirea celulei colaborative.